Aplica Online
Ordinul Militar al Sfintei Maria
Crestin Ortodox
 

Fiecare petiționar care dorește să fie învestit Cavaler trebuie să cunoască și să aibă convingerea a ceea ce face, întrucât pentru el viața o ia pe un alt curs, în care nu va mai trebui să se gândească doar la el însuși, ci va trebui să respecte jurământul și regulile Cavaleriei.

Inainte de a depune juramantul, petitionarul va rosti ”Crezul Ortodox”

Jurământul Petiționarului:
Doamne, fii martorul jurământului meu și al dedicării mele în slujba Ta și a celor săraci și fără apărare, prima calitate a unui adevărat cavaler.

Ca membru al acestui corp militar crestin-ortodox, promit:

  • Să fiu loial Constituției Națiunii Române
  • Să fac tot posibilul pentru a contribui la gloria, prosperitatea, susținerea necondiționată a Bisericii Ortodoxe Române si a traditiiolor, datinilor si obiceiurilor pentru promovarea cultului pentru eroii si martirii Neamului Românesc.
  • Să fiu credincios și loial ideilor Ordinului Militar al Sfintei Maria - Crestin Ortodox;
  • Să lupt împotriva oricăriu lucru dăunător bunăstării sale.
  • Să nu acționez împotriva demnității sale și să mă comport mereu ca un adevărat Cavaler al lui Dumnezeu și ca un om de onoare.

Cu umilință, caritate și respect consimt a mă asocia cu orice altă persoană creștin-ortodoxa sinceră și cu frică de Dumnezeu pentru ca prin rugăciune și fapte să se ajungă la liniștea și respectul dintre națiuni.

La sfârșitul oricărei ceremonii de învestitură, Marele Comandor, adresându-se Demnitarilor Ordinului, spune: Noilor Cavaleri, arătați lumii că a voastră Cruciadă este cea a carității, a înțelegerii, a păcii; că sunteți Cavaleri adevărați și credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române si ai Ordinului Militar al Sfintei Maria - Crestin Ortodox.

Cavaleri, nu uitați niciodată ceea ce vă spun acum:

  • Un cavaler este devotat valorii
  • Inima sa cunoaște doar virtutea
  • Spada sa apără pe cei nevoiași
  • Forța sa susține pe cei slabi
  • Cuvintele sale spun doar adevărul
  • Ura sa se abate asupra răufăcătorilor.

 

DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVINTEZE!
O.M.S.M.-C.O.

Ordinului Militar al Sfintei Maria - Crestin Ortodox invita toti doritorii care vor sa faca parte din aceasta organizatie cu prestigiu, sa descarce Formularul de Aplicatie disponibil mai jos - in format PDF.

Acest formular trebuie completat, semnat olograf si impreuna cu toate documentele necesare anexate (a se vedea cerintele de xerocopii dupa documente in formular) trebuie scanate si trimise pe adresa de email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

The biggest bookie William Hill United Kingdom link.