Pastele - originea sarbatorii

 

Originea sarbatorii Sfintelor Pasti

Deoarece Invierea din morti a Domnului Iisus Hristos este semnul biruintei Sale si garantia mantuirii noastre, era firesc ca inca de la inceput comemorarea acestei invieri sa constituie una dintre sarbatorile cele mai importante ale crestinatatii. La cateva zile dupa intrarea Sa solemna in Ierusalim, Mantuitorul a fost judecat si rastignit, a murit pe cruce si a fost pus in mormant. Dupa trei zile, adica duminica dis-de-dimineata, El a inviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca sa plineasca Scriptura si cele hotarate de iconomia divina pentru mantuirea neamuluiomenesc.

Cultul crestin, indeosebi cel ortodox, implineste prin aceasta "a sambetelor imparateasa si doamna, al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor", nu numai o simpla comemorare istorica, ci retraieste intreaga drama zguduitoare a mortii si invierii lui Hristos, ca prin aceasta crestinii sa-si insuseasca invatatura Domnului si lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu intrupat. Acest caracter special al sarbatorii invierii Domnului nostru Iisus Hristos se observa foarte bine in slujbele legate de aceasta sarbatoare.

Dupa parerea celor mai multi exegeti si istorici bisericesti, invierea Domnului a avut loc in prima duminica de dupa Pastile iudeilor din anul 33 al erei crestine. E stiut ca Pastile evreilor (Pascha) se serbau in seara zilei de 14 Nisan. Nisan sau Abib fiind prima luna a anului evreiesc, care incepea la luna noua de dupa echinoctiul de primavara, data de 14 Nisan coincidea deci cu prima luna de dupa echinoctiu (vezi s Exod XII, 6 XVIII, 27 ; Lev, XXIII, 5-8 ; Numeri IX, 2-6 ; XXVIII, 16, 17 ; Deut. XVI, 18).

Obiectul acestei sarbatori crestine este, deci, inca de la inceput, amintirea vie a patimii, a mortii si a invierii Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a facut "incepatura a invierii celor adormiti" (I Cor. XV, 20).

Parintele Aruppala Gheevarghis

[ sursa: www.crestinortodox.ro ]

  • Pastele - originea sarbatorii

      Originea sarbatorii Sfintelor Pasti Deoarece Invierea din morti a Domnului Iisus Hristos este semnul biruintei Sale si garantia mantuirii noastre, era firesc ca inca de la inceput comemorarea acestei invieri sa constituie una dintre sarbatorile cele mai importante ale crestinatatii. La cateva zile dupa intrarea Sa solemna in Ierusalim, Mantuitorul a Read More
  • Sfanta Lumina de la Ierusalim

      In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea Read More
  • De ce sarbatorim Pastele la date diferite?

      Pastele a fost praznuit de la inceput in toata lumea crestina. Insa, au existat deosebiri regionale in ceea ce priveste data si modul sarbatoririi. In primele secole, crestinii din partile Siriei si Asiei Mici, praznuiau Pastele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Pastele Invierii (Invierea) Read More
  • Semnificatia mielului pascal

      Semnificatia religioasa si semantica a mielului pascal Sarbatorile religioase sunt pentru credinciosi momente sfinte de preamarire a lui Dumnezeu si de innoire spirituala. Ele sunt tinute de oameni, deoarece inca de la creatie, Dumnezeu le-a sadit in fire predispozitia de a fi in legatura cu El, adica de a Read More
  • Obiceiuri de Pasti

      Obiceiuri de Pasti   Noaptea, dupa primul cantat al cocosilor, toata suflarea satului se scoala pentru a pleca la slujba de Inviere. Inainte de a pleca de acasa toti oamenii, varstnici si tineri, se spala pe fata cu un ou rosu si un banut de argint, in credinta ca Read More
  • 1
The biggest bookie William Hill United Kingdom link.